Tenisul de masă din Republica Moldova face un nou pas spre digitalizare!
Federația de Tenis de Masă din Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația Națională Sportivă ATTP și compania ligas.io, a lansat o platformă digitală modernă destinată gestionării competițiilor oficiale.
Noua soluție va reuni într-un singur loc clasamentele oficiale, rezultatele competițiilor, statisticile complete ale sportivilor și informații actualizate în timp real, oferind tuturor celor implicați în fenomenul tenisului de masă un acces rapid și transparent la datele oficiale.
Prin implementarea acestui sistem, ne propunem să eficientizăm organizarea competițiilor, să creștem transparența și să oferim sportivilor, antrenorilor, arbitrilor, cluburilor și suporterilor o experiență modernă și accesibilă.
Acest proiect marchează o etapă importantă în procesul de transformare digitală a tenisului de masă din Republica Moldova și reflectă angajamentul nostru comun de a alinia administrarea competițiilor la cele mai înalte standarde europene.

