Turneul Internațional de Tenis de Masă a adus spiritul sărbătorii la Bălți!
În atmosfera frumoasă a sărbătorii dedicate Zilei orașului Bălți, s-a desfășurat Turneul Internațional de Tenis de Masă, organizat cu participarea sportivilor din Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.
La ceremonia de deschidere au fost prezenți distinși oaspeți: reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, în frunte cu Excelența Sa, doamna Ambasador Dong Zhihua, primarul municipiului Bălți, dl Alexandr Petkov, precum și președintele Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova, dl Oleg Şaric.
Competiția a reunit peste 100 de copii și tineri sportivi, care au concurat cu multă pasiune și determinare în 5 categorii de vârstă. Timp de două zile, sala a fost plină de emoții, energie, fair-play și spirit de prietenie internațională.
Pentru Bălți, acest turneu a fost nu doar o competiție sportivă, ci o adevărată sărbătoare a sportului, copilăriei și prieteniei dintre popoare.
Federația de Tenis de Masă din Republica Moldova mulțumește tuturor participanților, antrenorilor, partenerilor și invitaților pentru contribuția la succesul acestui eveniment deosebit!
